Cu(vint)e

Cuvintele-necuvintele agăţate de gene încercând să deschidă ochii ce se ascund în somn. Ţipă la mine în tăcerea lor cu cât le văd mai des. Cuvintele scrise dor mai mult decât cele auzite.  Nici nu trebuie să le mai văd, mi le aduc aminte perfect! Tot sper că nu-s aşa şi le caut din nou vederea! Nu există modelări vizuale. Reflexiile sunt dure, lumina lor irită retina direct. Auzul e bun şi blând, distorsionează totul, făcând amintiri din relele relelor. Mă urmăresc acele câteva vorbe. Câte să fi fost, 15? Combinările nu mi-au ieşit. Sfârşitul început, mijlocul înţeles, durul dulce şi inversul tuturor ştiinţelor. Nimic nu iese la liman. Vizual e rău, auditiv e blând. Cum se poate aşa? Unde sunt acele câteva momente de graţie, când totul era să fie? Când cu greu am adormit, cuvintele păreau altceva decât la trezire. Unde a plecat înţelesul? Din când în când, azi, timpul s-a oprit, iar acele cuvinte primeau diferite inflexiuni. Celor calde le urmau cele reci. Dacă cineva s-o fi mirat că frigul îmi făcea ireal pasul, treaba lui! Timpul s-a fracturat ieri. Osuarul din stomac a lăsat gol… Am să-l umplu cu viaţă! Până când ne vom (re)vedea…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: