Nu-mi mai plac întrebările

Acum 2 ani şi o lună era doar în vizită în ‘casa morţii’, acum e dincolo definitiv.

Îi spun că mi-e tare dragă, cum mi-a fost şi N., chiar dacă a plecat şi ea înainte să mă dezmeticesc. Niciodată nu pot dormi, după…. nu ştiu dacă vreau, mă decid greu. Alt facies, sentimente amestecate. Nu mai pot vorbi, nu-mi va mai răspunde. Într-un ieri aproape, vorbeam. Ne plimbam pe aceleaşi alei, în Bellu, în vizită la alţii. Cum să faci vizite dincolo, încă aici fiind?

Cine va urma?