Vers mărunt adânc tocat

Mi-am închipuit mereu că trebuie să treci peste chestii grele în viaţă pentru a te numi ‘cercat. Aiurea! Sunt momente când mă rog să pot trece peste ziua de mâine, peste ceasul de azi, peste examenul de mai ieri, peste privirea aceea ce n-o pot duce dincolo, peste mine căzând şi uitând ridicarea, peste micimi şi mărimi peste măsură, peste vorbe întoarse, peste răutăţi dorite că alea gratuite nu există, peste tăceri, peste faptul că înţeleg din ce în ce mai puţine, peste tot şi mai nimic, peste ce părea şi nu e, peste ce ar fi fost dacă îmi (a)părea de la început,peste explicaţii în stare solidă, peste mintea umană şi prostia din dotare, peste zile şi nopţi în care se uită numărătorile, peste ‘aşa trebuie’ şi ‘numai aşa se face’.,peste geamul căscat afară, peste cuvintele astea aiurea ce nu le vreau oprite. Dar nu e aşa. Discurs asupra metodei? Nici pomeneală!

 

foto