(Memo)rii de-o şchioapă

Gabriela mă pune la treabă.Caut prin cufere,şterg de praf,aerisesc şi scot la iveală urzeli vechi de gânduri şi fapte de-o şchioapă!Vine cu mare întârziere răspunsul meu,din păcate.Cer iertare şi mă pun pe scris….

foto

Nu mă prea bazez pe memorie.E fluctuantă şi obişnuieşte să capete o formă proprie-mi,după amar de vreme peste.E posibil să-mi amintesc cum vreau anumite lucruri din copilărie.Într-un fel e şi normal.Mi le amintesc cum le-am simţit.

Prim(a)e amintir(e)i?Greu cu amintitu’

Parcă se făcea că….Of,dar cam aşa încep amintirile timpurii,cu văluri dese peste şi cu părelnice auziri……eram la grădiniţă.Aşa că aveam vreo 4 ani.Dar parcă am ceva amintiri şi înainte de 4 ani,pentru că ştiu cum mă pregăteam de grădiniţă.De atunci dau năvală evenimentele.Chiar,ce-am făcut înainte de înrolarea mea în oficial?

Undeva la etajul 10,într-o umbră ce ne intra în oase,cu un balcon pe care-l credeam limita Tartarului,mi-am trăit primele amintiri.Undeva pe aproape mirosea puternic a smochine şi-a lavandă.Bine că nu în acelaşi timp.În surdină se auzea vocea mamei care împacheta cu grijă ciorapi albi,fustiţa roşie şi bluziţa albă cu volănaşe.Calendarul din perete,ale cărui foi le-am văzut arzând în tăcere,arăta septembrie,un an de demult.Când mă simţeam nesigură trebuia să am ceva în mână.Pe care să-l strâng tare.Cum tata nu avea voie cu mine în grădiniţă(fie ea de protocol),strângeam tare o radieră albă şi moale,cum numai în facultate mi-a mai fost dat să mai am(din banii mei,de data asta).Prea o îndrăgeam,aşa că un băiat mai năstruşnic a reuşit să-mi ia puterea,iar eu să renunţ la grădiniţă după 10 min de plâns năpraznic.De nu era tata,care aştepta ca fata să se adapteze,puneam băiatul la pământ.Mai târziu ne înţelegeam atât de bine!Aud acordurile pianului la ora de muzică şi pe profesoara de franceză,apoi ceva de genul jo mapel Fănel.

Îmi amintesc de timpuriu cum miroseau prăjiturile mamei,şi vinul de smochine al tatei,şi socata,murăturile şi parfumul vecinei.Văd toate culorile de atunci,am în stomac aceleaşi emoţii.Nu-mi amintesc ce chip îmi arăta oglinda,pe vremea aceea.Oglinda din baie era prea sus,cea de pe hol nebăgată în seamă.M-am descoperit târziu,când adresa era schimbată şi părul mult mai lung.

Acum,când ordonez imaginile,îmi amintesc câteva frânturi de când mersul mi-era limitat la statul în căruţ.Să tot fi avut vreo 2 ani şi jumătate.Vâd mulţi corcoduşi în parcul sticlăriei,din zonă şi fete ce imitau pe Nadia Comăneci la bară,printre covoarele atârnate spre aerisire de tanti Puşa.

Cum balconul era printre nori şi mi-era interzisă trecerea(mai întâi de ai mei,apoi de propria-mi frică),priveliştea era alcătuită doar din cer şi-o mică bucăţică de pământ,cât se putea vedea de la geamul sufrageriei.Afară,toţi mult prea înalţi decât mine nu aveau decât pantofi şi ciorapi.În anii ăia am pus pantofii pe categorii.Coloraţi,din piele şi pânză,cu toc sau pe jos,cu capse sau greu de legat,de dorit sau de alungat la tomberon.Oamenii aveau rar faţă.Şi o aveau din momentul în care vocea lor era ademenitoare.

Mi-era pasul mic şi agăţată cum eram de mâna tatei,puteam lăsa să se întâmple orice,mai puţin să ţipe cineva la noi.Mă făceam mai mică decât eram şi parcă intram în buzunarul tatei până se sfârşea,apoi doream să zburăm de acolo cu primul tramvai.

Amintirile legate de sora mea(la vârsta aceea) au doar vocea mamei când o strigă să iasă mai repede din baie şi să mă lase şi pe mine,cum e implorată să mă ia şi pe mine la joacă iar ea fuge şi mă lasă acasă,cum se ascunde şi mă sperie cu cearceaful pe cap,cum ţine un jurnal şi mă pune să jur pe toate cele mai cele că nu mă voi uita în el,cum iau parte la prostiile pe care le face şi ne amuzăm cu lucruri ‘interzise’.Eu mică,ea mare,secretele nu-i erau mereu în siguranţă.

Văd că n-am o’primă amintire’,am doar calup,bucată,felie de amintiri.Ele vin grămadă,fără etichetă,cu dată şi consistenţă.Eram un ghindoc cu păr roşcat şi ochelari.Cu fustiţe frumoase,cu pantofi de lac,ba negri ba roşii.Cu unghiuţe curate,cu drag de caiete şi creioane,cu drag de cofetării şi cu vise multe şi năstruşnice,cu multe întrebări în buzunarul de la vestuţa roşie cu fermoar şi iepuraşi,cu gentuţă albă cu şiret şi cu dorinţa de-a dormi mereu pe feţe de pernă apretate,cu frică mare-mare de întunericul care căsca mereu monştrii din poveşti la mine,cu  dorinţa crescândă ca cei mari să mă observe în jocul lor şi să mă lase şi pe mine cu ei,şi cu atâtea altele ce fug acum din mintea mea.Cine ştie pe unde or fi ajuns….

Năzdrăvenii memorabile nu am făcut.Cu vioara de gât,cu ursu’ la tata în braţe,cocoţată pe-un scaun prea înalt la cofetărie mâncând Excelent,cu umbrela colorată mergând prin ploaie spre grădi,cu buchiile învăţate curând,n-am mai apucat să fac nebunii majore.De-alea mai mititele mai făceam,dar povestea cu altă ocazie….

Frică de întuneric nu mai am,nici prăjituri nu mai mănânc(cu toate că-mi surâd din vitrină),la vioară nu mai cânt şi nici roşcată nu mai sunt.Copil,însă,de cele mai multe ori!

Toate cele bune doresc copilăriilor voastre!Şi de aveţi ce povesti,daţi mai departe firul de tort,să  treacă amintirea pe la toţi.Că-i vremea de culcare,iar copiii au nevoie de poveşti.

Noapte bună….