Locativ(e)

M-am mutat într-o idee fixă;

prima în care am crezut,

ultima în care s-ar fi dorit prezenţa.

Şi asta definitiv.

Mi-am spus că e cel mai simplu aşa.

Pe cât de complicat pare.

E singurul lucru pentru care nu ai concurenţă.

Cine doreşte vertij,dureri,lipsă de aer,inima-n gât şi gânduri sângerii?

……………

Exact.

Aşa mi-am spus şi eu.

Ceilalţi sunt ocupaţi cu calea cea simplă.

Nu că aş fi doar eu salahor de suflete.

Eu doar pe mine mă văd pe aici,

ceilalţi mai mult ca sigur mi-au luat-o înainte.

Spaţiul îngust nu-mi dă motiv de întors.

Captivă de bună voie,

cu jumătăţile de aripi împăturite pentru spaţii mai bune,

încerc să respir economic.

Aerul e din ce în ce mai puţin.

Ferestrele apar o dată-n zi,şi acelea numai spre nord.

Se deschid larg şi mă ademenesc cu idei libere.

Obraznice,ca nişte păsări abia născute,

care cred că zborul e totul.

Astăzi mi-am împodobit ideea fixă cu o vedenie de ieri.

Atât de clară,încât aievea ar fi părut imposibilă!

foto