A fost un ieri tare lung…

foto

Pereţii au buzunare cu vise.În fiecare noapte ,câte unul se desface şi înceţoşează mintea până a doua zi.Am uitat cum se scrie.Motivul l-am uitat şi nu l-am vrut găsi.Cască o gură mare tavanul la mine şi mă transformă în purice şi-n umbră.Nu e bine!Aş putea să repet până nu mă mai aud.Culorile au luat-o razna.Dincolo de graniţă mă aşteaptă noaptea.N-am încă bilet.Merg pe rezervare.O noapte cât o săptămână.Să ştii că nu e mult.Ochii mari se deschid înăuntru.N-am putut sta departe mai mult decât secunda în care (nu) m-am gândit la tine,pentru că eu nu mai eram (acolo).De ce patul se face din ce în ce mai mic şi mă înghite,iar sunetele sunt din ce în ce mai aproape?N-am zis nimănui.Noaptea nu mai e noapte.Curge în sticle pastă roşie ce altădată era sângele mele.Am vene casante.Sângele uruie la mine din carcasa transparentă de arbore răscopt.În fiecare noapte,câte un sertar căsca la mine un vis dislexic.Sau era buzunar?Ca dintr-o haină din care te miri ce iese când nu mai intră nimic!După noapte încă mai urmează dimineaţă…