De-o caută cineva,Luna a ieşit la câmp

Nu ştiu cum e când e să fie,la mine însă e şi-n linişte şi-n zbucium,poezie.Azi e Nichita!Toamna,ce-o simt de vreo 2 săptămâni,mă doare în plexul solar şi mă face să mă înconvoi sub greutatea ieriului.Astăziul a fost luminos,cum lumină-s ochii ce-mi dau credinţă.Azi ai fost aproape,mai aproape decât ţi-ai (putea) închipui(t)!

Lună în câmp

Nichita Stănescu

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi măna stângă catre ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
… şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. ce necuvinte apropie şi depărtează nimeni …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: