Azi,acolo e încă acum

Spaţiu nelocuit.

Umbrele zăbovesc,încă,

înconjurând marmura neagră,

ieri verde.

Uşi se închid şi se deschid.

Clipa şi-a păstrat simplitatea.

Vorbele au sonorul dat pe mut,

iar datele nu mai încap în aceleaşi sertare.

Intru în încăperea în care timpul nu modifică nimic.

Unde şi tu şi eu suntem aceeaşi din amintirile comune.

Cu fiecare bombare cristalină se adaugă un strat de timp.

Undeva suntem şi noi,

în praful zilelor de atunci.

Durează puţin amintirea.

Până la următoarea clipire.

Pe când se petrecea,timpul ne era leneş,

acum graba şi deriva îl mână.

Culorile şi-au îmbrăcat umbrele.

Mereu le pândeşte toamna.

M-am luat cu vorba.

Ea nu se lăsa dusă.

Acum,undeva din dreapta,lumina dă năvală,

luminând peretele de miazăzi.

Alte secene sunt luminate.

Le opresc din derulare.

Nu mai rezist.

Nu-i timp de ploaie.

Nu-i timp.

Acum sunt sus,

şi fac broderii din cununile de lumini ale oamenilor.

Din când în când,

paşi grăbiţi pe pardoseala de atunci,întrerup imaginile.

Sunetele stângi le preced pe cele drepte.

Schelele sunt tot acolo.

Stăm ascunşi în pânzele albe.

Ele foşnesc făcând cute,tulburând apele.

Pentru astăzi e gata.

Umbrele se retrag acolo unde şi-au lăsat întregul.

Peste ele se aşează prezentul,

făcându-şi loc lângă trecutul apropiat.

Nu mai revendică nimeni spaţiul.

Până data viitoare.

E momentul să-mi agăţ umbra în cui

şi să ies goală în lume.