Hai hui prin inima ei(3)

foto:

De atunci s-a închis în subsolul simţirii şi a refuzat sa-mi mai spună despre ea.Trăia dincolo de ştiinţă,somnambulând printre zile.Din când în când se trezeşte şi simte nevoia să mai vorbească.Putea găsi pe oricine,ea însă mi-a spus mie.Am încercat să tac tot drumul,abia respiram de teamă că se va opri,ori va leşina…Ştia că n-aveam cum să o ajut,ea tot îmi vorbea.

Cu cât adună zilele în jitniţe,cu atât îşi dă seama că imaginile se destramă iar timpul şterge.Nu ştie foarte clar ce.Din suflet îi porneşte un gol care se adânceşte şi-şi măreşte volumul,storcându-i energia.La ce bun toate astea?Ştie că nu mai are nici un drept să-i spună ce simte.Sună ciudat chestia asta cu drepturile,dar nu mai are vlagă să-şi pună cuvintele potrivite.Le-a uitat departe,dezbrăcate cu mult timp înainte pe drumul de întoarcere.

În dialogurile ei monologate încearcă să-şi pună ordine în idei.Ia stările si le stoarce de posibilităţi,se pune în locul lui,năucită fiind de rapiditatea cu care schimbă rochia portocalie cu tricoul albastru.Apoi face suma viziunilor şi-o apucă groaza.Oricum ar aranja situaţiile,tot ea e cea care emite ipotezele.Deci nu e real.I-ar trebui o persoană din afară,care să facă măsurătorile în locul lor,cu imagine de ansamblu şi o confortabilă doză de nebunie.Cum nu s-a înscris nimeni pe lista lăsată la intrarea în derivă,golul se adânceşte şi azi.

Dacă ar depinde doar de ea…

Se pare că din egoism îi tot repetă ce simte pentru el.Ea aşa zice,eu nu o cred.Are în urechi ultimele lui cuvinte:nu spun da,ca să nu-ţi dau speranţe,nu spun nici nu pentru că nu ar fi adevărat!

De atunci,joacă scrabble.Nu-i ies însă silabele,gândindu-se la vocala lipsă,undeva în spatele tăcerii.Au jucat,pe atunci,ridichea uriaşă şi lumea i-a dus departe.La cine o fi rămas totuşi ridichea?

Acum s-ar duce acolo,măcar numai pentru a-i purta doliul din poartă;dar nici asta nu-i (mai) e îngăduit.

Şi apropo,scrisoarea aceea a ajuns la el,dar nici urmă de răspuns.Poate că s-a mutat…