(D)os(ar) al tăcerii.Brâncuşi.

Sărutul naşte tăceri.

Ce-ar mai putea fi adăugat dincolo de gest?

Odihnă ochilor mei închişi înspre înăuntru.

Dialog mut şi vise întrerupte de muzici abia şoptite.

Aşteptări bilingve.

Tăcerea e aşteptare.

A cuvintelor,

a rost(u)irilor,

a şederii,

a împreună locuirii,

a liniştii  de din-colo […]

O parte ştie ceea ce nu vede,

simte ceea ce nu cunoaşte,

vrea,

Aceeaşi parte e la plural,

dar sună (deocamdată) a singular,

gramatică simplă a aşteptării.

Şi eu

VOI FI ACOLO ,AŞTEPTÂNDU-TE.

Înălţimea din totdeauna m-a ameţit,

aşa că am schimbat unghiul.

Ce-i drept realitatea e un punct,

punctul meu de vedere,

şi puţin din orice altceva.

Aşa,măcar arată a scară,

a mers şi-a mişcare.

Şi nu mai e nevoie

de medicaţie suplimentară.

La umbra plânsului din sălcii,

(căci ochii au fost nevoiţi

să oprească imaginea),

a mai rămas timp

de-un pas

pe loc.

Jiul a apropiat cerurile,

distanţele

şi

amintirile le-a făcut prezent.

A fost..

un moment

de od(t)ihnă.

(Şi-)a trecut.

(Ce putere are…)