Normalitatea durerii în matematică

Foto: TrixyPixie

Sunt momente când matematica primară nu mă mai ajută.Nu-mi mai ies exerciţiile făcute în tăcere noaptea,la lumina lămpii cu gaz.Ceva nu iese.Calculul mental nu mai reduce nici măcar la absurd.În situaţii din acestea lăsam totul baltă,închideam lumina şi îmi impuneam tăcere absolută în aşteptarea rezolvării.Venea mereu în somn.Mă ademenea foaia albă.Acum?!Nici vorbă!

Îmi plăcea să cred,până acum,cât mă chinuia calculul probabilităţilor,că evenimentele implicate  în operaţii sunt uneori independente sau echiprobabile.Ce să vezi?!Ele sunt condiţionate iar câmpul lor de luptă în mintea mea e mai mereu asociat unui fenomen.Apoi totul intră în dispersie.Mi-e teamă să mai fac scheme(altadată îmi ieşea ce îmi puneam în minte),mai toate sună otrăvit.

Îmi recunosc limitele.Bine,de cele mai multe ori.Sunt şi în stări opace,când nu văd nimic,dincolo de ieri.Dilema în care mă aflu nu mă lasă să respir!Limitele mele sunt laterale,uneori co-laterale,mă fac statică.Am amplificat atât de mult totul încât am acum produs de limite.Totul creşte exponenţial.Şi stugeronul era aşa de bun.Ventila şi-n locurile întunecoase.

Problemele se înşiră.Iar aţa nu e subţire.Le ţine pe toate.Au devenit şiruri.Iar de departe par mulţimi.Porci n-am,să le indic drumul spre mare,iar căderea să le fie zgomotoasă.Bine că mulţimea are margini,iar cea inferioara e unică.N-aş fi suportat cleştele strâns al de-şirului.Atât de rar îndeplinesc condiţiile!!!!

Încă mă gândesc la unicitatea asta inferioară!!!Întotdeauna au fost la mijloc un minorant şi o majorantă….

Acum mă simt vecină cu axa reală…şi nu-mi pot lua mintea de la tot ce ne-am promis că ne aşteapta!

Reclame