Duhul vorbelor(12)

„Cum se umfla iubirea ca laminaria in secretiile nerusinate ale creierului,cum se preface ea insasi intr-o excrescenta a mintii si incepe sa minta uitandu-si obarsia.Ocolesti,ocolesti,iar ocolesti faptele,contaminat de poezie pana in miezul neuronilor.Ti-e frica si rusine sa povestesti,de parca ai macula un loc sacru,de parca,povestite,intamplarile ar fi impinse ce de-a sila intr-un curs logic care le-ar goli de continutul lor misterios.Dar in acelasi timp te terorizeaza gandul ca,refuzand sa povestesti,existenta ti se retrage mereu la marginea textului si cei ce te vor citi nu vor afla concluziile tale-frenezia,revolta,disperarea,umilinta si fericirea vietii tale traite ramanandu-le interzise.”(Nora Iuga-Sapunul lui Leopold Bloom)

Fiecare isi are propriul desert

E rost de pustiu,de trecerea fizica(a se citi moartea si putrezirea)hoiturilor ce inca se invesmanteaza in perdeaua/cortina bogat brodata cu trupuri moarte,cu un cinism demn de fundul inghetat al iadului.Fara drept de apel!Nu putem nici macar mima ceva cu ei inca vii.Din pacate,nu exista masina de spalat constiinte mai buna ca moartea!
HBO