Imi sunt, incerc sa inteleg, accept…’Romania’

Imi defilez fiinta in fata timpului meu, intr-o tara in care inca incerc sa o cunosc, sa o accept, ca de iubit o iubesc ca un dat. N-am crezut niciodata ca tara in care traiesc e cel mai bun ‘lucru’ce mi se intampla, dar nici nu o urasc sau nu o vorbesc de rau. Numultumirile sunt multe si nu neaparat legate de conditiile politico-economice, ci de calitatea umana, de felul in care favorizam conjunctura si timpul in care traim. Prea multe tradari, prea mult sluj, prea avem un optimism greu de controlat, orgoliu exagerat, neseriozitate, prea ne vindem primului venit de dragul de a scapa de ai nostri, buni de gura…
Asta e, sunt Patapievici in varianta feminina, puteti incepe a da cu pietre…nu primesc vizite insa, sunt in oras…
Mi-e draga tara, insa, si de cate ori am fost departe de ea i-am dus dorul. Dor de Bucuresti, cu care greu m-am invatat cu toate ca m-a nascut, dor de strazi, de oameni, de arome, de cerul lumii mele. N-am ce-i face, am sa zic si eu ca Herta Muller, patria vine cu tine, chiar daca nu vrei; nu poti scapa de ea. Asa ca n-am sa defilez(intotdeauna m-am uitat cu bucurie la americani, la felul cum se bucura de ziua lor), n-am sa flutur steag si nici n-am sa ma imbat de fericire. Dar ceea ce stiu sigur ca am sa fac e ca am sa-mi iubesc tara ca pe ceva al meu. Da! Sunt egoista si privesc tara ca pe ceva’al meu’…altfel n-as putea rezista. De altfel nu stiu cum a rezistat tara asta mica, fara o istorie importanta, cu oameni in 15 luntrii, tara in care istoria au facut-o mai mult strainii, ca noi(deh!)chiar nu suntem capabili! Asta e, daca noi uitam ca in istorie, cine stapaneste mai mult e stapanul de drept! Nu exista adevar istoric, nu exista dreptate, exista doar viziunea celor puternici, iar noi suntem doar praf in vant! Macar de-am avea credinta cat un graunte de mustar!
De ziua tarii mele, ii urez ei(adica noua)sa FIE/FIM!


Foto:aici