(Imi) joaca minte(a) (f)este…


Multumesc mult,Andrei!

Se intampla ca viata sa o ia inaintea mea,si sa ma lase in urma,si parca subit ma apuca tremuratul,am oase de sticla,entorse si junghiuri,tuse si aritmii si parca nici vointa suficienta sa-i demonstrez ca o pot fugari prin spatiul mintii mele obosite si chiar sa o infrang.Ce mai conteaza ca nu mai crede?!
In astfel de momente,ma iau de urechi si ma tarasc cu gravitate in fata oglinzii,mult prea mici pentru furia starii si imi car cuvinte grele,doar din ochi,si ma inteleg atat de bine cu mine,ca nici nu (ma) cracnesc,chiar de simt lesinul in coltul incheieturilor fragile de atata stat in pozitii defavorabile.Ce vad in luciul apei ei?In nici un caz pe mine,orice altceva insa!
Se insinueaza un personaj care tace,tace mai mult decat pot indura.Privirea ii e rece si adanc infipta in sticla,nu-i tremura nici un muschi,se vrea dur si trage de timp cand afla ce vreau…
Nu se lasa convins de nimic si pleaca inainte sa pot afla ce vrea de la mine.Ma lasa in oglinda fara fata,purtand pe buze cuvinte goale de sunet.O noua intalnire e programata abia inainte de scadenta imprumutului de viata,cerut acum 8 luni…,inainte ca civilul sa ma imbatraneasca cu putin din cat a mai ramas de imbatranit…
Plec,intalnirea nu a decurs bine.Imi pun un pahar mare de…ce-o fi si pun muzica la maximum in suflet,macar de-ar iesi de-o poezie,dar si asta se pofteste puerila,spunand ca e prea de tot sa-i cer seriozitate,e consum prea mare de energie!
Ma las de gandit,cat sa ajung in pat si sa-mi odihnesc intentiile.Insomniile nu-mi dau ragaz,in razboiul asta de surdo-muti,insangerati cu propriul sange si strangulati de propriile dorinte,preamultuitati si captivi in propria carcasa.
Stii?Mi-e atat de dor…