Si (cand credeam ca) am scapat…

Nod 23-Nichita Stanescu

Mi-am furat trupul de copil,
l-am înfăşat
si l-am pus într-un coş împletit, –
si l-am azvârlit în fluviu
sa se duca si sa moara în delta.
Nenorocitul, tristul si tragicul de pescar milos
mi-a venit cu el în braţe
tocmai acum!


Foto:poivre

Anunțuri

22 răspunsuri

  1. Nu cred ca tb sa „aruncam” copilul din noi…

  2. Daca nu… e pericol de inec… cei mici nu pot inota 😦

  3. Pescarii astia… niciodata nu mi-a placut pescuitul!

  4. Functia de pescar ar putea sa fie indeplinita de un cunoscut, de exemplu, nu?

  5. Unii, altii, din vecinatatea imediata, materiala.

  6. De n-ar fi fost „pescarii”, am fi trait inconstienti în faradelegile noastre.

  7. Copilul din noi isi cauta radacinile…
    E ca un bumerang…nu conteaza cat de departe l-am trimis,mereu revine sa ne izbeasca direct in moalele capului.Poate pentru a ne face mai smeriti.
    Eu l-as primi cu bratele dechise…As dori sa mi-l cunosc,pentru ca am uitat ca odata ne stiam…si nu mi-l mai amintesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: