(C)are-(i) noima?!

Blestemul iubirii-Rodica Buzdugan

să simţi în fiecare dimineţă
prin aburul cafelei dansând ameţitor
parfumul celei care te iubeşte
cum n-ai mai fost iubit de când erai un “om”.
în muzica lăsată în surdină
şoaptele ei să-ţi spună te iubesc
cu inocenta primei seri în care ţi se dăruia.
să simţi corpul plângând în spasme
cum te respinge şi-n acelaşi timp te vrea
cu frica celei care nu cunoaşte
nici cine eşti nici când vei dispărea…
s-o vezi trecând prin ochii amintirii
la braţ cu alt bărbat curtenitor
să vrei doar s-o atingi cu gîndul
când ea dispare ca un simplu nor,
să te trezeşti în miez de noapte
să simţi cum te atinge temătoare
cum te sărută cu lacrimi de copilă
ce încă mai visează la “făt frumos”
venit pe calul alb călare.
să ştii că este ea aleasa vieţii tale
venită cu iubirea-n măna ta păgână
cu inocenţa unei copile plină de speranţe
rănită de orgolii şi jocuri fără milă.
să vrei, să simţi, să ştii, să crezi,
să-ţi pară rău, fără să poţi să faci ceva,
nu pentru că nu o iubeşti
doar pentru că ti-e frică să accepţi
că este ea.