Gasesc”obiecte”pierdute

De multe ori am fost pusa in pozitia de cautator al propriilor dorinte.Dar,cum e aproape normal(la mine,cel putin),sunt momente cand nu mai stiu cum arata,unde e si cum as putea gasi acel „ceva”.Ca un orb,bajbaiam in intuneric…inca mai fac asa…
Fie ca retin un gest,o vorba,o culoare,sunete, nu le pot lega de ceea ce vreau sa-mi amintesc,de ce vreau sa stiu,sa vad din nou,sa…
Stiu ca e pe undeva,ca va veni,ca e foarte aproape,ca trebuie doar sa inchid ochii iar buzele sa-mi adanceasca sufletul in rugaciune,linistea sa odihneasca creierul si totul va iesi la suprafata,atat de simplu pe cat de complicat pare.Ca in copilarie,cand doar scosul limbii in vazul asistentei strengaresti cerea imperios amintirea cuvintelor aflate „pe limba”….uneori chiar mergea,nu gluma!
De catva timp ma caut,dar nu mai stiu cum arat.Oglinzile nu-mi mai arata chipul,chiar sa fi facut un pact pe ascuns?Vreau sa ma leg de ceva,de-o amintire cu mine,de-un suras,de-o privire fugara…toate imi scapa printre degete.
Ma las pe mine,am sa ma declar cat de curand la”obiecte pierdute”…

P.S:pana una alta,am cautat asa de mult timp melodia asta,incat gasind-o astazi(iar cautand),am zis ca totul e posibil,intr-un timp nestiut de mine…Nu stiti ce bucurie m-a cuprins!E ca si cum mi-am gasit inima…dar azi,nu-i decat o melodie.Maine,poate,cine stie?

Chiar Nina,cum s-a ajuns aici?