Raspuns peste timp:nu,nu-mi complic viata!

Sper din toata inima mea.E singura ratiune de-a exista.Neg cu vehementa evidenta ce(poate)pentru altii se numeste realitate.Nu ma pot clinti un cm din aceasta pozitie.Nu poate fi altfel,nu?Imi imaginez cum ar arata viata fara speranta,fara sa am vointa sa mai sper:as ingheta de spaima,m-as ascunde dincolo de vreme ca sa nu ma vada nimeni,as disparea prin refuz de participare,as capitula in propria nimicnicie,plansul mi-ar fi prea greu de suportat(nu mereu aduce liniste!)…Nu-mi permit asta,caci speranta aduce atata lumina,ma imbratiseaza si-mi aduce pace…cat a spera pentru inca o zi!Sa nu iti inchipui ca-mi fac planuri!Nu!Doar pentru ziua de maine!
Nu ma compatimi!Nu ma mint frumos!Sunt extrem de lucida!Tocmai de aceea sper.Asta nu inseamna ca sunt vesela,ca mi-e bine,ca visez frumos mereu,ca am zambetul cat fruntea,ca desenez norisori pe oglinda aburita de la baie,sau ca sunt cu mintea aiurea…Nicidecum!Normala sunt,cu pulsul cam slab in ultima vreme(ce-i drept!),mai uit sa mananc(dar nu-i o problema asta),insomniaca(inca!),analitica,
emotionala(bat-o vina de slabiciune!).Niciodata n-am crezut mai mult ca acum ca imposibilul va deveni posibil.Cum?Cand?…Mai conteaza?Eu nu pot exista decat asa.Iar imaginea e intregita de speranta,de ce va aduce ea;poate undeva,candva,poate la sfarsitul timpurilor…Imi astept tainul care face sfera perfecta,vederea clara,inima intreaga….
Sper,altfel nu pot rezista vietii asteia!Si vreau sa rezist si stiu sa astept…


Foto:m0thyyku