Credinta?Uneori muta muntii,alteori isca furtuni,iar muntii sunt acoperiti.
Daca vrei liniste,daca discutiile in care esti inclus/dorit/chemat vrei sa se desfasoare pana la capat,trebuie sa consideri subiecte tabu:relatiile,razboiul sexelor,credinta,sexualitatea,principiile,
politica,chestiunea evreiasca….si aici ma refer la simple discutii,nu la cele grele,cu prietenii.
Nu poti oferi argumente general valabile in legatura cu temele dificile ale credintei;n-ai cum sa le arati,ca de convins nici nu poate fi vorba,faptul ca nu-ti poti explica credinta.
De multe ori mi-am luat cu varf si indesat tainul in astfel de discutii.Am fost facuta in toate felurile,bagata in toate sosurile,ce mai…n-am iesit tocmai bine…
Din pacate,pe astfel de teme,omul arata cum e!
Si cum e?Ca oglindirea lui in apele ochilor se schimba tot timpul…ramanand totusi acelasi.Plictis!
E prea cald sa respir,dar sa ma gandesc la cat de greu imi e uneori sa ma fac inteleasa.Nu vreau acceptare….adica nu in orice conditii!
Ma las de gandit pentru cateva ore si ma duc sa sforai gentil la stele!!!
Filed under: Bazar | Tagged: nelamuriri |
„Omul arata cum e”
Nu stiu daca ne putem face vreodata pareri despre oameni, mereu intervin schimbari… si noi stim de ele
Parerea despre oameni e si ea ajustabila…dar nu permanent in schimbare!
Nu permanent. Parerea mea e ca se schimba, oare noi nu dorim sa ne schimbam?
Nu stiu cat dorim,chestia e ca nu aratam prea mult dorinta asta!
O schimbare poate ca incepe dinauntrul nostru, acolo nu cred ca avem puterea sa privim…
Nu avem puterea sa privim in interior?Pai atunci ne mintim gratios si traim degeaba…Macar noi sa ne fim sinceri!
Pai,daca doi,trei,cinci etc.oameni privesc un acelasi obiect (subiect) din unghiuri diferite,toti au dreptate cind il descriu.Atunci de ce sa ne contrazicem?
Unii ar zice:ca sa treaca timpul… 😛
Daca fiecare considera ca el detine adevarul se vor contrazice, dar daca realizeaza ca fiecare poseda doar o parte, atunci vor pune toate cunostintele la un loc penmtru a cunoaste adevarul in ansamblul sdau.
da’ de dan diaconescu, bahmuteanu, madalina manole, preturile de la pompa sau din supermarket, cum arata rosiile rosii pe afara si albe pe dinauntru…. aaaa, despre astea e voie?
Pai nu,ca si astea sunt tabu… :))))
De ce?Pe mine una nu ma intereseaza….
Parca era prea cald,parca era plin de plictis…
Eu tin cu tine,tu tii cu ursul?
Asa-i Alexandre,intre timp insa a fost rost de-o bere rece…Sa-i placa si ursului?Hmmm….
Daca tot era vorba de credinta,mai bine ai trata cu Sf.Foca (al arsitei) sa ne lase mai moale putin,iar ursul sa mearga in padure la afinele si zmeura lui.
Cu berea e rost de poveste prin parc la umbra copacilor,nu?
Zilele astea am tratat cu Sf.Ilie,ca tare mai era ocupat sa biciuiasca demonii prin vazduhuri si cu Sf.Foca,sa mai domoleasca focul putintel….cat despre bere,n-a fost rost decat la umbra casei…codrii ma mai asteapta putin!!! 🙂
@ Rodica Cred ca am fost inteles gresit, vorbeam despre puterea celuilalt de a trage concluzi despre schimbarea din interiorul nostru pe care el nu o poate vedea…
Cuvintele nu fac totul…ordinea lor e esentiala!Timpul,locul,forma aduc mai aproape de intelesul ultim…
Credinta e un subiect care, intr-adevar, nu poate fi abordat oriunde si oricum. Te inteleg perfect, si eu o patesc des si de multe ori, o iau peste nas. Nu ma deranjeaza prietenii mei, ci cat de nepregatita sunt sa vorbesc despre asta, stangaciile mele, nepriceperea.
Ideea e ca se poate, totusi, discuta despre acest subiect, este o ratiune superioara, care demonteaza ceea ce intelege uzul comun prin „ratiune”/ „stiinta”, dar nu toti sunt pregatiti sa asculte.
Cred ca cel mai bine pentru un crestin este sa lase faptele sa vorbeasca pentru el si-n rugaciune sa-i pomeneasca si pe cei care nu pot sau nu vor sa-si deschida inima catre Dumnezeu. Asa ne indeamna si, de altfel si Mantuitorul (Mat. 5, 16).
Ai dreptate!
Trebuie sa invatam,si eu am inceput sa pricep asta,sa nu ne erijam in mantuitorii nimanui…pt asta are grija Dumnezeu sa gaseasca timpul si modul de mantuire/intelegere al fiecaruia dintre noi!
Da, nici să renunţăm de a mai vorbi, căzând într-o muţenie neputincioasă… Nu ştiu ce să zic, credinţa ne responsabilizează, totuşi, într-o mare măsură. Mă gândesc că e ca şi cum aş umbla printr-o pădure noaptea, alături de alţii ca mine şi, la un moment dat, văd luminiţa unei case. Ce să fac, să bâjbâi în continuare sau le spun? Dureros e când unul îmi zice că nu e nicio luminiţă, altul zice că mi se pare, altul zice că el vede mii le luminiţe, iar alţii nu zic şi nu aud nimic. Ce să fac atunci? Eu trebuie să le zic, apoi îmi văd de treaba mea, dacă vreau să ajung la casa aia… Doar că nu ne mântuim singuri, draga mea Rodicuţa. Cei care sunt în întuneric sunt chiar cei dragi ai tăi… Dar mai bine despre noi să vorbim.
Cine sunt eu sa luminez pe fratii mei,cand insami sunt in hazna,chiar de cunosc Lumina?
Daca stiu sa raspund,raspund,apoi plec….poate fi considerata insa aroganta din partea mea….
Nu, nu, noi nu luminăm pe nimeni, putem doar arăta… Nu conteaza ce vor zice ceilalţi, ci doar să ne gatim inima ca ea, in deplina sinceritate, sa lase spus Cuvantul…
Şi cum am putea sta bine altfel decat in iad si cu gandul in Rai?
Sfinti Siluani nu intalnesti peste tot….