Eu,din cand in cand o catedrala.Sufletul insa,clopot stins…

Pe dinafara,arata normal ca orice zid de caramida rosie,batut de ploaie,ars de vant,cu dor de reparatii pe alocuri prin colturile vechi-de-zile.Podelele mansardei scartaie sub pasii ingerilor,iar inauntru arar se mai tin slujbe;luminile sunt inca aprinse,acolo unde nu-s becurile arse,iar icoanele acoperite de praf inca au candele arzand…
Nu mai slujeste nimeni,iar oamenii nu mai dau cu anii pe aici.Slovele sterse pe carti arata folosinta deasa,candva,cand sufletul mai batea a chemare la slujba.Se mai intampla ca o raza de soare sa se mai anine de geana unui sfant si sa se odihneasca acolo pret de cateva minute,ascultandu-i rugaciunea.
Osemintele isi duc odihna sub pardoseala rece.Lespezi grele de piatra inchid intrarea,pe care,mai ieri,ca Lazar am intrat.


Foto:personala

Stare de vineri seara