Alta leapsa deconspirativa

Nu uitati:ANUNT UMANITAR!

Am primit o leapsa de Unnousens,merci,ma simt ca in generala:

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheama, cati ani ai?

Deja e prea mult.Ma cheama Rodica,am ani 1000,restul la banca de date.

2. Ai porecle? Care?

Da.Una dintre ele e Luna.

3. O melodie trista, una perfecta şi 3 care îti plac muuult
O melodie trista…

una perfecta…

si 3 care-mi plac mult:

4. Ai animal de casa? Care?
Nu.Mi-ar placea sa am o pisica.

5. Daca ai avea un serial TV cum s-ar numi?
Unul despre mine?Niciodata.

6. Primul citat care iti vine în minte. Nu trisa, fara Google!
„toate imi sunt ingaduite,dar nu toate de folos”(Sf.Ap.Pavel)

7. Desenul animat preferat din copilarie.
In copilarie daca aveam desene animate era deja prea mult,si sigur eram in vizita la prieteni…(deh,comunismul),dar am recuperat apoi.Prin anii ’90 era pe TVR1 „CROW”.

8. Iti place înghetata?
Da.Deja ma simt cu oracolul colegilor in fata,prin clasa a VIa.

9. Ce alt nume ti-ar placea sa ai, daca ai putea avea altul?
Pilar

10. Zi-mi un banc!
Nu tin minte bancuri.Si doar n-o sa folosesc Google 😛

Leapsa merge la….exact la cine vrea.Am dat-o in bara de atatea ori,asa ca nu mai risc.

Visand ziua…

Nu uitati:ANUNT UMANITAR!

TRISTETI-Ilarie Voronca

Îmi port ca pe-un copil bolnav tristeţea,
prin parcu-n care frunzele, asemeni clopotelor plang;
şi-aud cum creşte neliniştea începutului de toamnă departe,
şi cum aleargă păsările ploii, pe acoperişuri negre şi se frâng.

E-aceeaşi amintire şi-aceeaşi deznădejde veche.
Aş vrea cu braţele tale de astă-vară să mă cuprinzi;
păşesc pe urmele trecutului nostru, cum aş merge după un om cunoscut,
şi, totuşi, nu-ţi mai găsesc gestul, în lacul cu mohorâte oglinzi.

E pretutindeni, un aer apăsător, ca de spital,
şi pomii în despletiri, îşi spun mâhniri ştiute.
Amintirea ta îmi închide drumul ca un mal,
şi-mi simt gândurile, în pietrişul umed, căzute.

Aşa: vino să-mi ridici sufletul, ca pe-o coajă de copac,
şi să-mi citeşti durerile închise – cuiburi de păsări triste,
acolo. Mâinile tale să-mi fie deznădejdii, mătăsoase batiste,
şi ochii tăi, pentru copilul tristeţelor mele, odihnitor hamac,

Vântul răscoleşte cerul ca pe-o carte deschisă.
Aud fâşâitul foilor pe care-s scrise atâtea poveşti dureroase.
… De departe vine prevestirea unui sfârşit apăsător,
şi eu îmi port tristeţea ca pe-un copil, prin săli de spital reci şi întunecoase.