Masoara-mi clipele-napoi

Caut fata nevazuta a lucrurilor,
Dar ele se indeparteaza de mine in zig-zag,
lasandu-ma singura.
Gravitez in jurul propriei mele umbre.
Pana si ea devine stravezie.
Cum as reactiona daca mi s-ar spune
ca de maine nu mai exista timp?
Ce-as gandi?
Caci as mai avea ragazul ultimei clipe!
Unde m-ar duce pasii?
Care ar fi ultima persoana vazuta/auzita/atinsa?
Cum ar fi sa nu-mi mai fii?

Foto:phot0head

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. cel putin nu mai intarziam niciodata….si am putea transforma minutele frumoase intr-o eternitate .

  2. da, eu una sunt obsedata de timp…niciodata nu-mi ajunge…mereu il urmaresc si intotdeauna ma urmareste…si totusi imi face bine sa locuiesc in cercul asta vicios….si nici macar sa-mi pot explica de ce sau cum sau cand sau in ce fel… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: