Ca poate sunteti la lista de dorinte

Acum, că a venit vorba, fetelor, între noi-Smaranda Vornicu

acum, că a venit vorba, fetelor, între noi,
dacă Făt Frumos ar veni,
trăgând după el tot harnaşamentul
calului lui alb,
cu cizmele pline de noroi
şi s-ar instala în viaţa voastră?
El, cu adevărat El,
Frumosul, Imaculatul,
Lat în umeri, Bun la suflet,
cu creierul plin de drăgălăşenii,
„sans peur et sans reproche”,
poate l-aţi striga din pragul uşii:
„dragă, nu uita să iei şi pâine!”,
iar în registrul stării civile
aţi deveni doamna Făt Frumos;
atunci când aţi simţi nevoia de real
v-ar oferi trofeele lui cu capete de zmei,
sau poate orgoliul blazonului lui
de prinţ dezmoştenit
şi până la urmă, hai să fim serioase,
l-ar fi trimis taică-su, Verde Împărat,
în acele misiuni imposibile, atât de departe,
dacă Făt Frumos nu ar fi fost
un tip îngrozitor de plicticos?

Iarna la fereastra mea

Seara de iarna,lumina filtrata,povesti spuse in taina,somn linistit…iar in camera miroase a scortisoara,brad si fructe…

O, gândul meu de seară… – Tudor Vianu

O, gândul meu de seară aducător de pace,
Cum îmi strecori în suflet lumina lunei pline,
Cum mi te-aşterni pe rană când zuciumarea tace
Împrăştiind odihnă şi farmece senine.
Cum îmi strecori în suflet lumina lunei pline!

În noi sunt suferinţe şi doruri seculare:
La raza ta de aur se liniştesc deodată,
Ca urşii albi pe-ntinsul câmpiilor polare
Când pe cuprinsul bolţii luceafărul se-arată.

O, gândul meu de seară, eşti piatra peste care
Zidesc cu noi speranţe cetăţi ce nu s-or stinge,
Adânca ta tăcere e-un câmp de germinare
În care va renaşte dorinţa de-a învinge.

1916

Vieaţa nouă, XII, nr 3, 1 mai 1916

Amintiri de dincolo de ieri

Mi-am adus aminte zilele acestea de Ioan Luchian Mihalea si de Mihaela Runceanu(care a stat peste drum de parintii mei,si pe care o vedeam foarte des in cartier cand eram mica).Un gand pentru ei,si pentru cei ramasi in urma lor fara bucurii,fara sarbatori si fara sperante….

Anda Moculescu,o poeta minunata cunoscuta prin intermediul liternet.ro

CEAŢĂ ŞI FRIG-Anda Moculescu

cum ai vrea să te apăr
de mine, tristeţe?
mai rece sunt astăzi,
mai singură sunt;
pentru mine chiar timpul
ar putea să îngheţe-
mi se lasă privirea
mai adînc în pămînt.

mai adînc este pasul
şi mai rece făptura
peste care doar tu
aşezi grele peceţi;

cînd fără mînie
am fost crescută,
uită-te, Doamne,
pe unde treci…

Nu uita,Romanie!!!

E frig,a fost si atunci.Tin minte ca ascultam impreuna cu parintii Europa Libera si Vocea Americii si muream de furie si de plans oprit in barba pentru ceea ce se intampla in Timisoara.Nu mai stiu ce zi a saptamanii era(eram in generala pe atunci),stateam la o coada(parca la branza)si ascultam cum lumea discuta(mult mai lejer ca altadata)despre ceea ce se zvonea ca se intampla la Timisoara.Lumea fierbea si nu mai stia ce sa creada;auzise de camioane ce vin spre Bucuresti(dar nu se stia cu ce),de morti si raniti,de unitatea celor din Timisoara…Discutia aprinsa s-a oprit brusc,caci venise”marfa”pentru care toti inghetaseram,de la mic la mare!
In zilele acelea eram pe strada cu sormea si cu prieteni,pe la Universitate,iar gloantele ne suierau pe la urechi.Mama i-a dat palpitatii tatei,caci se dusese cu niste colege in Piata sa dea de mancare si ceai fierbinte celor prezenti acolo,si tot intarzia.Dar s-a intors cu bine(mama n-a fost membra de partid).Am supravietuit,dar nu si unii dintre prietenii nostrii de familie.Unul dintre ei avea 18 ani(Florin),iar mama lui nici acum nu poate dormi linistita.Nu poate fi mangaiata,draga de ea si nici nu are cum…
Din ’89 incoace toti am sperat in bine,adevar si dreptate,asta pentru ca se lumina de zi peste Romania,cel putin asa parea pentru niste miopi tinuti in pestera o viata.
Dar s-a dovedit ca pana nu stam 40 de ani in pustiu,nu meritam cele fagaduite noua,trebuie sa piara raul de la radacina,trebuie sa fie curatata biologic mai intai umanitatea,apoi si sufleteste.Numai ca,nu stiu daca in acest spatiu prinde”pustiul de 40 de ani”,caci parintii isi invata”fiii”la rele,iar raul se perpetueaza!
Decembrie insangerat trebuie sa ne aduca aminte de durerea celor ramasi fara parinti,fara copii,fara sot/sotie,fara prieteni/rude….Iar din durerea lor se naste obligatia noastra de a le cinsti memoria,de a sluji adevarul,de a apara dreptatea!
Nu trebuie sa uitam!Si.din pacate,cei care ne livreaza acum democratia sunt tot”ei”,cu alte masti,mult mai docili si schimbati in haine de sarbatoare,cu zambete desenate.Ei ne fac istoria!Iar noi ii lasam,le credem”profetiile despre trecut”,le acceptam”tratatele semnate”la Timisoara,ii credem cand spun ca”acolo a fost revolutie,nu interventia serviciilor secrete”,ii lasam sa ne conduca ministerele,tara,viata….si ce e mai grav e ca mai si speram!Acum nu fac politica,toti sunt la fel!
Nu mai stiu daca bucuria se naste din durere,sau invers,ce mai stiu nu e decat”nu uita nimic din ce s-a intamplat”,pustiul inca e incapator,iar istoria se repeta!

Cadre,focalizari,mici amanunte…

Traiesc in hopuri,alternand/(sarind printre) stari-culori-visari-sentimente-gusturi(s.a.m.d).Imi plac momente din viata,parti din melodii,parti din oameni,bucati din materialul hainelor purtate,parti din discutiile avute,inceputul relatiei sau doar mijlocul(niciodata finalul),anumite constructii melodice din partituri,doar o anumita parte a saptamanii,bucati din prajitura,parti din tablou…Oricum,traiesc pe bucati si muncesc la acest colaj numit”viata mea”,destul de pestrit,cu multe si diverse materiale,cu multe lipituri,taieturi,si culori pamantene.Fericirea imi vine din micile amanunte ale vietii,cum nefericirea e ignorarea micilor amanunte(semnificative as zice)ale vietii.
Imi fac cu ochiul:copilaria,studentia,Jepii mici,Herculane,”perioada Belgia”,perioada in care citeam mai mult decat scriam/vorbeam,perioada in care credinta imi muta muntii din drum,perioada in care o singura privire tinea de amanunte,clipele in care povestile pareau adevarate,situatiile in care ma strecuram afara fara prea multe probleme,momentele in care”doi”era mai mult decat”unu”,noptile in care chemam somnul cu placere,zilele in care trezitul la 12 nu-mi dadea batai de cap iar painea prajita cu unt si branza si ceaiul de iasomie puteau fi mancate si la miezul noptii,cand”tu”era mai aproape decat”eu”,Doamne si cate altele…
Sunt o persoana a trecutului,asta-i clar!Stau acolo si rumeg amanuntele,ca intr-un pod cu multe cufere nestiute si carti nerasfoite,praf si lumina filtrata.
S-ar putea(cel putin in momentul de fata)sa fiu defazata fizic fata de mental….mentalul fiind mereu inaintea fizicului,dar nu neaparat in viitor,ci la cateva frame-uri distanta!
De pilda,melodia asta ma innebuneste pana la minutul 3:05,apoi parca face parte din alta viata….ca si mine de altfel,un puzzle din diferite piese,pe diferite teme ce se potrivesc,dar pe care nu le recunosc in intregime.
Spuse ea…

Exercitiu de linistire

Cum tin alergia in frau,iar starea de rau a plecat,lasand in urma doar oboseala…vreau sa scap de o melodie ce-mi adanceste vocatia suferintei….(mereu cand o aud incep sa plang,si nu-mi place asta).Asa ca,ma exorcizez de ea,aici,public…

Suflet poetic


Foto:Cristian Radu
Si pt ca e sarbatoare,si pt ca in seara asta am cantat,am pofta de poezie….nu pt ca iarna ar fi preferata mea,ci conjunctura care adulmeca parti din mine,si le pune pe muzica si le deda dansului….
O poeta draga mie,Ilinca Bernea,si un site minunat liternet.ro

La iarna o sa fie frig

„Mi-as dori sa ninga,
dar zapada se murdareste
de indata ce se asterne peste strazile noastre infecte
peste umerii nostri plini de funingine, peste fetele noastre schimonosite
peste iubirile noastre astenice
peste sufletele noastre mucegaite innegrite de patimi

peste adevarurile atat de putin adevarate
care ne asigura supravietuirea

O sa vina inghetul, vom sta lipiti de calorifere
visandu-ne emigranti pe o alta planeta

Vom vorbi pana cand ne vor amorti limbile
fara sa spunem nimic
pana cand ecoul propriilor cuvinte ne va perfora auzul ca un bisturiu

In iarna asta vom sta inchisi in casa
urmarind din fereastra cum zapada se transforma in noroi

Ne vom hrani cu proza cea de toate zilele
minunandu-ne de cate gesturi mecanice ne stapanesc
trupul si mintea
de cate vietati fara nume locuiesc in noi
subminandu-ne dreptul la fericire

Din cand in cand ne vom atinge prin intuneric
ne vom lipi unul de altul ca sa nu ne fie frig
ne vom minti ca asta e tot ce putem astepta
de la o iubire reala

Vom sta aliniati ca doi soldati pe marginea patului nuptial
numarandu-ne cicatricele
dand vina pe lume, pe ceilalti, pe pacatosul de trecut

Vom asculta muzica viscolului suierand prin pereti
in asteptarea noului sezon poetic

Intermezzo:

Despre ceea ce as avea cu adevarat ceva de spus nu pot decat sa tac.”

–Ilinca Bernea–