Neputinta

Cel putin la mine,starile extreme sunt de poezie.Trista sau fericita citesc poezie,nu altcandva.Restul timpului e mort,e stare de vegetare.E un fel de mi-e dor de mine in alte timpuri.

Cât mâine…?-Mariana Fulger
cât adevăr încape într-un ceas,
câtă întrebare,
câte braţe schiţează regăsiri,
câte priviri sărutul,
când trenuri se scriu între azi şi ieri,
din întâmplare în întâmplare,
şi staţii dispar, şi nu ştii
care e fereastra prin care să priveşti,
uşa la care să baţi?
se adânceşte sacralul,
se redefinesc împărăţii,
soarele e un detaliu izbitor
în nestatornicia eliptică a speranţei.
fecioară, pruncului tău, pace,
omului, înţelepciune,
ţie, domnul meu, lumină.
când culci tâmpla pe genunchii mei
şi-ţi citesc în privire atâta poezie,
cât mâine încape într-o inimă?

5 răspunsuri

  1. Cat sa mai induram ?.. Ne scriem suferintele,bucuriile dezamagirile si sfaturile peste tot dar ne uitam tocmai pe noi..

  2. Şi Proza?…

  3. @Savull:noi suntem in toate…numai ca avem prioritate din cand in cand…

  4. @Vania:proza mi-e prietena zilnic,pana noaptea tarziu…

  5. „Neputinta” – Dar eu ce sa mai zic? 😦 citeste si o sa ma intelegi din ce in ce mai bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: