Cum murim?

In fiecare zi cate putin,cu fiecare clipa mai mult….Nu constientizam,nu vrem sa auzim,nu dorim sa ni se aminteasca.Suntem singurele fiinte,care isi pot continua viata stiind ca sfarsitul e peste tot.
De unde atata tarie sa visam,sa creem,sa ne trezim dimineata,sa ne implicam in vietile altora,sa ne luam catei si pisici?Ne imbolnavim si speram ca totul va reveni la normal.
Mi-e dor de toti cei ce s-au dus inaintea mea sa gaseasca drumul,cei carora nu ma gandeam sa le supravietuiesc si de cei care credeam ca ma vor mai insoti o buna bucata de drum;persoane,care prin plecarea lor m-au lasat mai saraca cu fiecare an.
In fiecare seara,inainte de culcare,ma gandesc cum ma va gasi ziua de maine?Iar exercitiul asta il fac de mica.Un fel de set de intrebari ma urmareste cu rezolvarea,ca pana la urma sa-mi de odihna somnului.
Un lucru e sigur:ne e atat de teama de moarte,incat preferam o viata fara sfarsit;iar sfarsitul daca tot se incumeta sa vina,n-are decat sa mai astepte.
Deci ne-am pus in gand sa nu murim…atunci trebuie sa facem ceva sa prelungim viata:si luam suplimente alimentare,intindem pielea,umflam muschii,taiem riduri,dam cu pudra si credem in basme!In acele basme in care suntem frumosi si tineri,dar cu viata lunga….in care batranetea e exterminata si tristetea trimisa in Florida,impreuna cu batranii,considerati animale pe cale de disparitie…Aberez!
Revenind…nu stiu ce e mai greu,sa te sugrume teama ca cei dragi vor muri inaintea ta,sau spaima ca ei vor suferi dupa tine….
De unde astfel de ganduri?E prea multa boala in jur,prea multa durere,prea multa obida,prea multe trasaturi schimbate de-a lungul timpului(un ras colo,un plans,o bucurie,tristeti…ce-au schimbat fizionomii)ca sa nu ma duca gandul si aici…la final.
Si asa ne inchidem in propriile inimi si nu mai iesim de acolo,poate doar daca se inventeaza un antitod singuratatii.
Oare ne-ar mai fi frica de moarte,daca viata ne-ar fi fericita,daca i-am gasi sensul,daca nu am mai bajbai in intuneric,daca am intelege motivul existentei noastre?Si uite asa putrezeste timpul in noi si n-avem ragaz sa ne spunem esentialul.
Si totusi,cum murim?Cred ca nu suficient de bogati,de impliniti,de linistiti,de senini,de detasati,de iubiti…